dincolo de copilarie

cand o iau inapoi inspre copilarie dau peste pulpele de pui mancate pe musamaua trenului personal care leaga suceava de orasul natal radauti. mi-as dori insa ca la capatul drumului sa gasesc balconul din lemn de brad facut de bunicul, mielul gatit de Pasti, ouale vopsite de bunica si urmele de culoare de pe mainile ei mici, atat de mici, numai bune de crescut copii. ma amagesc insa cu drumul memoriei, cu amintiri pe care le leg si carora le dau miros si culoare pentru a nu le pierde odata cu varsta. asa cum mi-am pierdut originile in vechiul targ bucovinean, in care strabunica mea a fost o evreica la fel ca cei 11.162 de evrei care locuiau pe atunci in oras. aurora regina, nascuta din parintii david si taba – un nume de pe un certificat de nastere gasit intr-un dulap vechi, inchis cu cheia la vedere, lasat pentru urmasi. nicio indicatie, nicio harta, niciun fir al ariadnei… doar un zambet mostenit de la bunica, cateva trasaturi, un nume si genele unei alte lumi.

oare strabunica a calcat pe strada stefan cel mare ?

cat de neputinciosi

si daca intr-o dimineata te anunta ca mai sunt doar cateva minute sau cel mult cateva ore, ce poti sa faci .. sa cazi in agonie si sa iti framanti palmele, sa le transformi in pumni si apoi sa iti afunzi unghiile in carne, fara sa te doara, exercitii mecanice, automate, nenumarate.. si apoi sa treaca minute si ore, in care sa mergi aiurea, in cerc, invartindu-te in jurul vietii tale, privind pe geam cum trec oamenii cu sufletele dupa ei, trasaturi familiare sau necunoscute, toti privind in ochii tai goi si nereusind sa ghiceasca drama faptului ca tu stii de dimineata. se misca toti in trafic si tu odata cu ei, inert, parca desprins din propriul trup, privindu-te de langa, usor uimit ca ai atata forta incat sa apesi pe frana, pe acceleratie, manuind volanul ca si cum ar fi pe pilot automat. viata insasi pe pilot automat batand in secunde, avand mereu telefonul in campul vizual, stiind ca un apel inseamna moarte si totusi sperand prea adanc in tine in miracole. te gandesti pe cine o sa suni, ce o sa le spui, ai timp chiar sa iti formulezi raspunsuri la cuvintele pline de compasiune ale interlocutorilor – pe care le ghicesti. cat de previzibil pare omul in fata mortii. si dupa ce toate replicile s-au aliniat in gand, dupa ce tastezi in gol incercand sa scapi din propria capcana ramai mut raspunzand la telefonul pe care stiai ca il primesti. dupa cum ar spune marin sorescu, stim cu totii din momentul in care ne nastem. dar cat de neputinciosi ne dovedim tocmai atunci cand cunoastem dinainte sfarsitul.

pentru tine, tata

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut. (Boala, Marin Sorescu)

o zi care n-a fost

ma gandeam ce varsta ar fi avut daca ar mai fi fost. si dupa o scurta scadere in gand, mi-a ramas rezultatul in balans, penduland intre mirare si tristete, intre cat de mult a trecut, ce am facut in timpul asta, cum am rezistat atatia ani fara sa ma sarute cineva de frunte.. ar fi avut 97, dar s-a oprit la 92. si astazi ar fi fost ziua lui, l-as fi sunat de dimineata sa-i urez la multi ani, iar pentru ca l-am cunoscut batran, i-as mai fi dorit multa sanatate, asa cum invariabil ii spui unui om mai in varsta, an de an. in schimb, el ar fi stiut sa-mi ureze multe lucruri de care chiar as fi avut nevoie, si pentru scoala si pentru serviciu. si ca in fiecare an de ziua lui as fi simtit ca nu i-am spus suficient fata de cat imi da el inapoi. si inca am ramas restanta, iar la scurt timp dupa ce a plecat el, s-a dus si bunica, si am simt cum in fiecare an se aduna in mine gramezi de cuvinte nerostite, de dragoste neimpartasita, de telefoane pe care nu le mai pot da. si azi am uitat, desi m-am uitat de cateva ori la calendar. dar sunt aproape sigura ca el nu a uitat si ca mi-a urat multe lucruri bune si poate l-as fi auzit daca nu mi-as fi facut atatia nervi cat pentru toata saptamana. nervi inutili, trecatori, care iti macina neuronii, care iti sterg amintirile. multumesc ca ai existat

Fotografie de Jurnal

pentru cunoscatori, pentru profesionisti, pentru amatori, pentru prieteni, dar si pentru concurenta se va deschide azi, 26 februarie, de la ora 19, expozitia Fotografie de Jurnal. cei care doresc sa vada ce-au “surprins” fotografii de la Jurnalul National in 2008 trebuie sa coboare sub_Carturesti, unde vor gasi imagini alb/negru si color. pe Arthur Verona, daca reusiti sa treceti de carti, fara sa va lasati prada pliculetelor din ceainarie, ajungeti la destinatie. traseul poate fi strabatut de astazi pana pe 10 martie. cu cat mai des, cu atat mai bine, caci trebuie sa va ajunga pana la anu’.

sunt eugenia, dependenta de mail..

astazi mailu de la google a fost de negasit timp de cateva ore.. la inceput am constata cu stupoare ca nu merge gmail in .ro.. datorita ym am primit informatii si din tarile vecine. nu merge nici in .hu si nici macar la nemti, acolo unde lucrurile functioneaza brici.
peste 113 milioane de oameni din intreaga lume utilizeaza google mail, dupa cum spune bbc news, care explica pe scurt ce s-a intamplat azi.
despre dependenta de mail, insa, puteti citi aici

la multi ani violeta

a trecut un an de cand violeta s-a decis sa ne impartaseasca secretele bucatariei sale. gateste de luni pana sambata pe jean luis calderon colt cu batistei. mancarea de la violeta are gust, are savoare, are ingrediente misterioase, dar cu siguranta nu are conservanti.o spune chiar ea aici

de la mesele micutului bistro poti privi prin geamul imens trecatorii grabiti, te poti pierde printre propriile ganduri vegheat de fotografiile pariziene ale lui robert doisneau sau te poti retrage in spate, pe terasa, unde iarna e cald si vara, racoare

pofta buna!

intrebari de duminica

diminetile tacute de duminica in care asculti cateva pasari, un mers agale de pisica si apoi nimic. animalele sunt doar decor. pasii tai, un mers din ce in ce mai sacadat, pe care la inceput il constientizezi, iar apoi te obsedeaza ca un ritm de care nu poti sa scapi. stangul, dreptul, stangul, dreptul, unul inaintea altuia parca fara o directie exacta. iti nazare asa o mirare si in linistea diminetii te intrebi in gand: oare merg pe drumul cel bun ?!

UPDATE: si totusi Marin Sorescu o spune mult mai bine decat mine.. cat de dor imi era de Sorescu …

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.

Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea).

Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii :
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
“V-arăt eu vouă !” – mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt…
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala…

Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri :
Unul în dreapta.
Altul la stânga.

let’s date

via Mediafax: Sănătatea internauţilor ar putea fi afectată de site-urile de socializare, care îi determină să îşi diminueze contactele directe cu alte persoane în favoarea legăturilor virtuale, susţine un expert, citat de BBC News Online. Aric Sigman, realizatorul unui studiu în acest sens, spune că reţelele de socializare de tip Facebook au ca scop să aduc oamenii la un loc, însă reuşesc numai să îi ţină departe unii de alţii.

El spune că există studii care sugerează că numărul de ore pe care oamenii le petrec interacţionând direct a scăzut dramatic începând din 1987, crescând utilizarea de media electronice. El mai spune că interacţiunea directă are efecte asupra corpului pe care mesajele electronice nu le pot genera.

Plesu si instrumentele de socializare

Andrei Plesu vorbeste astazi in Adevarul despre tinerii workaholici, noua generatie, dar si despre imposibilitatea acestora de a-si mai trai singuratatea pentru a se regasi pe ei ca oameni.

“Se practică frecvent o investiţie maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în weekend, în vacanţă, la pensie. Ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit, încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai. La orizont, apare un tip de vitalitate care, paradoxal,  subminează (sau amână) pofta de viaţă. Nu mai ai bucurii. Ai „satisfacţii”. (Andrei Plesu)

Plesu spune ca nu se poate trai “in conditia unei sociabilitati perpetue”. Si atunci ma intreb cata singuratate exista de fapt in bloguri, in contul de pe facebook – da, un nou hobby -, in discutiile de pe mess. Sunt instrumente de socializare sau metode moderne de a-ti pastra minimul de solitudine necesar supravietuirii ca individ nestatistic..

tiganii, castigatori la World Press Photo

cutremurul din China, razboiul din Georgia, drama oamenilor care au supravietuit ciclonului din Myanmar sunt cadre ale unor tragedii. realitati atat de dure, incat “dramele” noastre cotidiene si isterizarile televizate ale unor moderatori sunt pur si simplu ridicole. pe larg aici, World Press Photo 2009

LAST UPDATE: a ajuns si tara noastra la WPF, cu ajutorul unui italian – Carlo Gianferro -, care a castigat premiul I la Portraits Stories cu … tada.. interioare din case tiganesti din Romania. fotografiile sunt delicioase si nu numai datorita rozului pe de pereti, ci si pentru faptul ca sunt singurele imagini castigatoare la WPF care te fac sa razi