si daca intr-o dimineata te anunta ca mai sunt doar cateva minute sau cel mult cateva ore, ce poti sa faci .. sa cazi in agonie si sa iti framanti palmele, sa le transformi in pumni si apoi sa iti afunzi unghiile in carne, fara sa te doara, exercitii mecanice, automate, nenumarate.. si apoi sa treaca minute si ore, in care sa mergi aiurea, in cerc, invartindu-te in jurul vietii tale, privind pe geam cum trec oamenii cu sufletele dupa ei, trasaturi familiare sau necunoscute, toti privind in ochii tai goi si nereusind sa ghiceasca drama faptului ca tu stii de dimineata. se misca toti in trafic si tu odata cu ei, inert, parca desprins din propriul trup, privindu-te de langa, usor uimit ca ai atata forta incat sa apesi pe frana, pe acceleratie, manuind volanul ca si cum ar fi pe pilot automat. viata insasi pe pilot automat batand in secunde, avand mereu telefonul in campul vizual, stiind ca un apel inseamna moarte si totusi sperand prea adanc in tine in miracole. te gandesti pe cine o sa suni, ce o sa le spui, ai timp chiar sa iti formulezi raspunsuri la cuvintele pline de compasiune ale interlocutorilor – pe care le ghicesti. cat de previzibil pare omul in fata mortii. si dupa ce toate replicile s-au aliniat in gand, dupa ce tastezi in gol incercand sa scapi din propria capcana ramai mut raspunzand la telefonul pe care stiai ca il primesti. dupa cum ar spune marin sorescu, stim cu totii din momentul in care ne nastem. dar cat de neputinciosi ne dovedim tocmai atunci cand cunoastem dinainte sfarsitul.
pentru tine, tata
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…
Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut. (Boala, Marin Sorescu)
