oitzabarsana

dincolo de copilarie

In pe un picior de plai on Aprilie 12, 2009 at 5:28 pm

cand o iau inapoi inspre copilarie dau peste pulpele de pui mancate pe musamaua trenului personal care leaga suceava de orasul natal radauti. mi-as dori insa ca la capatul drumului sa gasesc balconul din lemn de brad facut de bunicul, mielul gatit de Pasti, ouale vopsite de bunica si urmele de culoare de pe mainile ei mici, atat de mici, numai bune de crescut copii. ma amagesc insa cu drumul memoriei, cu amintiri pe care le leg si carora le dau miros si culoare pentru a nu le pierde odata cu varsta. asa cum mi-am pierdut originile in vechiul targ bucovinean, in care strabunica mea a fost o evreica la fel ca cei 11.162 de evrei care locuiau pe atunci in oras. aurora regina, nascuta din parintii david si taba – un nume de pe un certificat de nastere gasit intr-un dulap vechi, inchis cu cheia la vedere, lasat pentru urmasi. nicio indicatie, nicio harta, niciun fir al ariadnei… doar un zambet mostenit de la bunica, cateva trasaturi, un nume si genele unei alte lumi.

oare strabunica a calcat pe strada stefan cel mare ?

radautz40

cat de neputinciosi

In sheep on ship on Martie 24, 2009 at 4:09 pm

si daca intr-o dimineata te anunta ca mai sunt doar cateva minute sau cel mult cateva ore, ce poti sa faci .. sa cazi in agonie si sa iti framanti palmele, sa le transformi in pumni si apoi sa iti afunzi unghiile in carne, fara sa te doara, exercitii mecanice, automate, nenumarate.. si apoi sa treaca minute si ore, in care sa mergi aiurea, in cerc, invartindu-te in jurul vietii tale, privind pe geam cum trec oamenii cu sufletele dupa ei, trasaturi familiare sau necunoscute, toti privind in ochii tai goi si nereusind sa ghiceasca drama faptului ca tu stii de dimineata. se misca toti in trafic si tu odata cu ei, inert, parca desprins din propriul trup, privindu-te de langa, usor uimit ca ai atata forta incat sa apesi pe frana, pe acceleratie, manuind volanul ca si cum ar fi pe pilot automat. viata insasi pe pilot automat batand in secunde, avand mereu telefonul in campul vizual, stiind ca un apel inseamna moarte si totusi sperand prea adanc in tine in miracole. te gandesti pe cine o sa suni, ce o sa le spui, ai timp chiar sa iti formulezi raspunsuri la cuvintele pline de compasiune ale interlocutorilor – pe care le ghicesti. cat de previzibil pare omul in fata mortii. si dupa ce toate replicile s-au aliniat in gand, dupa ce tastezi in gol incercand sa scapi din propria capcana ramai mut raspunzand la telefonul pe care stiai ca il primesti. dupa cum ar spune marin sorescu, stim cu totii din momentul in care ne nastem. dar cat de neputinciosi ne dovedim tocmai atunci cand cunoastem dinainte sfarsitul.

pentru tine, tata

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut. (Boala, Marin Sorescu)

o zi care n-a fost

In Uncategorized on Martie 17, 2009 at 10:07 pm

ma gandeam ce varsta ar fi avut daca ar mai fi fost. si dupa o scurta scadere in gand, mi-a ramas rezultatul in balans, penduland intre mirare si tristete, intre cat de mult a trecut, ce am facut in timpul asta, cum am rezistat atatia ani fara sa ma sarute cineva de frunte.. ar fi avut 97, dar s-a oprit la 92. si astazi ar fi fost ziua lui, l-as fi sunat de dimineata sa-i urez la multi ani, iar pentru ca l-am cunoscut batran, i-as mai fi dorit multa sanatate, asa cum invariabil ii spui unui om mai in varsta, an de an. in schimb, el ar fi stiut sa-mi ureze multe lucruri de care chiar as fi avut nevoie, si pentru scoala si pentru serviciu. si ca in fiecare an de ziua lui as fi simtit ca nu i-am spus suficient fata de cat imi da el inapoi. si inca am ramas restanta, iar la scurt timp dupa ce a plecat el, s-a dus si bunica, si am simt cum in fiecare an se aduna in mine gramezi de cuvinte nerostite, de dragoste neimpartasita, de telefoane pe care nu le mai pot da. si azi am uitat, desi m-am uitat de cateva ori la calendar. dar sunt aproape sigura ca el nu a uitat si ca mi-a urat multe lucruri bune si poate l-as fi auzit daca nu mi-as fi facut atatia nervi cat pentru toata saptamana. nervi inutili, trecatori, care iti macina neuronii, care iti sterg amintirile. multumesc ca ai existat