dincolo de copilarie

cand o iau inapoi inspre copilarie dau peste pulpele de pui mancate pe musamaua trenului personal care leaga suceava de orasul natal radauti. mi-as dori insa ca la capatul drumului sa gasesc balconul din lemn de brad facut de bunicul, mielul gatit de Pasti, ouale vopsite de bunica si urmele de culoare de pe mainile ei mici, atat de mici, numai bune de crescut copii. ma amagesc insa cu drumul memoriei, cu amintiri pe care le leg si carora le dau miros si culoare pentru a nu le pierde odata cu varsta. asa cum mi-am pierdut originile in vechiul targ bucovinean, in care strabunica mea a fost o evreica la fel ca cei 11.162 de evrei care locuiau pe atunci in oras. aurora regina, nascuta din parintii david si taba – un nume de pe un certificat de nastere gasit intr-un dulap vechi, inchis cu cheia la vedere, lasat pentru urmasi. nicio indicatie, nicio harta, niciun fir al ariadnei… doar un zambet mostenit de la bunica, cateva trasaturi, un nume si genele unei alte lumi.

oare strabunica a calcat pe strada stefan cel mare ?

spitalul nu e non stop

sunt asigurata in sistemul de sanatate de stat. sunt angajata si lunar compania plateste – obligatoriu – o suma destul de mare catre CASMB (Casa de Sanatate a Municipiului Bucuresti). am un medic de familie, pe care mi l-am ales aproape aleatoriu si in holul caruia sunt lipite multe afise cu drepturile pacientului roman. conform legii, daca esti bolnav, pe langa durere ar trebui sa ai drepturi. unul dintre acestea este cel la ingrijire medicala. cel mai important.

din cauza mizeriei din spitale, din cauza asteptarilor umilitoare pe holurile policlinicilor, cand iti iei bilet de ordine, dar cu toate astea.. ordinea este cu totul alta, din cauza unor medici care nu au niciun interes sa te trateze si sigur din cauza faptului ca in urma cu 4 ani un medic de la o camera de garda m-a trimis acasa cu antiinflamatoare, cand eu am fost operata de apendicita, de urgenta, a doua zi. sunt doar cateva. motive pentru care mi-am facut un abonament de sanatate la o clinica privata. platesc lunar o suma mai mica decat cea pe care o da compania pentru care lucrez la CAS, in schimb beneficiez de rabdare, curatenie, bun simt. cand am fost nemultumita de un serviciu am reclamat si s-a reziliat un contract cu un medic. si nu a fost nevoie sa chem televiziunea ca sa imi fac dreptate si nici sa il sun pe bazac sau pe arafat. nici macar nu a fost o situatie atat de dramatica precum la Satu Mare sau Slatina.

am evitat pe cat posibil sistemul de stat. simteam ca e putred. nici pe tata nu au vrut sa-l interneze la bacau, in urma cu un an, cand era grav. atunci am influentat cursul lucrurilor. daca ar fi nevoie as mai face-o inca o data. insa in seara asta m-am convins ca sanatatea sufera de o boala incurabila, care nu se trateaza nici cu ferrari, nici cu medicina alternativa araba.

am nevoie de o trimitere pentru un irm. se poate face in sistemul privat, la firmele care au contract cu Casa, cu o anumita reducere. se poate face si in spital, daca stai pe o lista de asteptare de cateva luni sau daca ai cunostinte. am ales prima varianta. mi se parea mai simpla. aveam trimiterea de la neurologul de la clinica privata si pe cea de la medicul de familie catre neurologul din sistemul de stat. doar acesta imi putea da recomandarea pentru irm cu reducere. dialogul care urmeaza este din ambulatoriul colentina, acolo unde am primit trimitere de la medicul de familie. s-a desfasurat in jurul orei 19.00.

– Nu mai consultam

– De ce ?

– A plecat medicul.

– Pe usa scrie program de la 14 la 21. (inainte sa incep discutia cu asistenta chiar ma bucuram ca am ajuns destul de devreme, ca uite e pana la 9..)

– (cu o grimasa greu de descris, Maria, care isi strangea geanta) Pai.., nu mai e. Dar aveti bon de ordine, ca noi numai cu bon de ordine si programare primim. (cu alte cuvinte, daca nu te-a omorat durerea de cap, atunci te fac eu la capitolul birocratie si hartogaraie. i-am servit insa o replica atat de enervanta, incat m-a trimis la camera de garda)

– Si daca merg la receptie si imi iau bon de ordine apare domnul doctor ?!

nu am primit raspuns. nici nu asteptam. era o intrebare retorica. sa il fi sunat pe bazac, pe arafat, la linia verde pentru pacienti ? nu. aveam deja tensiunea marita, capul imi pulsa de nervi. imi mai permisesem sa consult sistemul bolnav cu speranta ca doua vizite de lucru ale ministerului il vor face bine. ce utopie jalnica. nu era mai simplu sa sun de la inceput un prieten ?!

P.S. am intalnit medici in sistemul de stat fata de care voi ramane datoare pentru viata tatalui meu. sansa sta in oameni, asa cum scrie si cotidianul

Later Update// dupa inca o zi de alergatura pentru o simpla trimitere am decis sa platesc pentru irm. am deja recomandarea unui neurolog care considera ca este o necesitate si nu un moft. medicul neurolog din sistemul de stat a precizat intr-un final ca nu este nevoie sa imi fac irm, pentru ca: daca sunt diagnosticata cu spondiloza cervicala e normal sa ma doara capul. punct.  as vrea ca toti romanii  nemultumiti de sistemul national de sanatate sa dea in judecata statul. platim sa fim tratati, nu cersim ingrijire.

A fost Grigore Vieru,

care s-a stins dupa ce l-a cinstit pe Eminescu, poetul cu care facuse un ..

Legământ
Lui Mihai Eminescu

Ştiu: cândva, la miez de noapte,
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.
Am s-ajung atuncea, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reuşit nici tata.
Iar de n-au s-auză dânşii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.

Dumnezeu sa-l ierte !

o stire care n-a fost

nu ati dat nimic, o stire, un semn, totul era despre Basescu la guvern, despre avionul lui Tiriac care s-a dat pe zapada la Oradea, fara nicio victima din fericire, despre .. dar nimic, aproape nimic despre Grigore Vieru. si totusi Jurnalul National

si o seara cu fulgi duiosi, pe care i-am privind timp de vreo zece minute, in masina, in parcare, asteptand sa ma sufoce, asa cum veneau de sus, ca niste lacrimi care nu mai apucasera sa fie varsate. s-au asezat usor pe pamant insa, ca intr-o adunare.. poate puneau totusi ceva la cale

p.s. cineva spunea sa nu o fac de oaie cu blogul. avea dreptate. multumesc

cu stergatoarele spre etajul IV

locuiesc intr-un bloc care, desi este inconjurat de potentiale locuri de parcare, nu are asa ceva in hartiile Primariei sectorului 1. Sau cum ne-a explicat domnul consilier: „Blocul dvs nu a fost prevazut cu locuri de parcare atunci cand a fost construit”. 

poate asta este motivul pentru care imi gasesc, aproape in fiecare dimineata, stergatoarele ridicate. a devenit atat de enervant, incat m-am gandit la un moment dat sa mi le ridic singura seara, pentru a-i scuti pe vecini de efort. dar pana la urma de ce sa fac eu ambele operatiuni ? asa ca periodic las masina langa scara – unde sunt locuri de parcare amenajate de Primarie, dar nemarcate, deoarece la ei figureaza drept spatii verzi -, stergatoarele ridicate spre cer; o duc in fata blocului, pe carosabil, din nou stergatoarele in pozitie verticala, parca si-ar fi lasat nemultumitul (care o avea drept de proprietate pe strada !?) doua degete mijlocii in sus; o parchez in spate, dar surpriza, vecinul de la parter este de parere ca fiecare trebuie sa-si tina automobilul din dotare in fata geamului. acestea fiind spuse si adaugand ca stau la etajul IV incep sa am o dilema ..

P.S. intr-o zi mi-am gasit stergatoarele ridicate si in parcarea de la Casa Presei. oare cine si-a inchiriat loc la Scanteia !?

concert

suie paparude. a fost. ieri. a fost odata

5 – oamenii secolului XXI

cei nascuti in secolul vitezei nu mai primesc la inceputul Codului Numeric Personal un 1 (baiat) sau un 2 (fata), ci un 5 sau un 6. Pana in 2099 tot asa va fi. Si apoi, cum femeile nu se mai grabesc sa aiba copii, vor aparea micuti fara bunici, cu parinti in varsta, poate deja pensionari, care se vor gandi sa aiba urmasi abia atunci cand isi vor incheia cariera. sau care nu vor mai avea deloc. deci ar mai putea ramane cifre ..

Tara in care se fura pana si gunoiul

Azi dimineata cand m-am trezit in Capitala Romaniei am pornit de la premisa ca va fi o zi cu soare. Ceea ce s-a si intamplat. Desi acum am o banuiala ca pe undeva cineva ne fura. A inceput manichiurista, care s-a facut ca a uitat ca ma programasem si pentru pedichiura -din cauza ca ii venea o alta clienta si ea era deja in intarziere. Greseala mea – mi-am facut programarea la telefonul fix, uitand ca „aici” nu este suficient sa platesti pentru un serviciu.

Si asta nu a fost decat inceputul, care nu putea sa prevesteasca nimic mai rau, deoarece soarele era inca pe cer. Pana in Piata Domenii, unde legumele nu au pret sambata, se taxeaza dupa fata clientului. De aceea orice produs poate costa oricat, oricum. Neambalate, nearanjate, legume ofilite..

Ca bonus, in autobuz, cand mi-a cazut o plasa, doamnei sub ale carei picioare tronau capsunile mele nu i s-a miscat niciun muschi, poate doar ala al profunzimii gandirii, din cauza ca citea cum s-a comportat Corina ca o vinovata .. (cum care Corina ?)

O caserola de oua la pretul de 31,2 lei pe tejghea a ajuns pana la casa 35. oare cum ? poate costa caserola m-a anuntat cumva mirata si ea vanzatoarea. atunci cumpar numai oale.. dar de fapt nu se stie, de aceea am iesit din magazin multumind frumos si dezamagind-o pe doamna care striga dupa mine: cum nu le mai luati ? pai sunt atatea oua in tara asta, de ce as cumpara unele cu o situatie incerta ?!

Florile de la taraba sunt mai scumpe decat cele din florarie, iar donsoara blonda nu are habar de ce le vinde la asa pret. Si pentru o ultima demonstratie, numarul cel mai tare al dupa-amiezii.. la intoarcerea de la piata – 20 de minute – cosul de gunoi lasat la intrarea in scara ( pe interior, inchis cu cheie) nu mai era. cine are nevoie de un cos de gunoi ? nu pot sa raspund la intrebarea asta, cum nu stiu nici daca sa merg sa las un biletel pentru cel/cea care l-a luat din greseala, sa-l declar nul, sau pentru ca sunt un bun cetatean sa ii las in acelasi loc si capacul, macar sa aiba omul un set complet ..

soarele e inca pe cer, chiar si deasupra Romaniei, desi acum inteleg de ce in basmele romanesti mereu cineva fura soarele si luna 🙂

//este aproape inutil sa adaug ca bomboanele de pe birou au disparut cu tot cu cutie (bomboane primite de la companie de 1 iunie 😦 )

comertul din tren

ce se vinde prin tren de cand nu se mai fumeaza ? exista ceva ce nu poate fi cumparat ? atunci inseamna ca totul este de vanzare, desi gama obiectelor comercializate in vagoanele colorate ale Cfr-ului nu este una foarte variata. oricum, cine nu vinde – cerseste, deci in principiu tot vinde ceva. prim urmare avem reviste vechi, cu cd, poster si alte retete, ceasuri de la lume adunate – la propriu; telefoane mobile – second-hand; apoi urmeaza seria cadourilor de Craciun: trei mosi mici de pus in pom, unul mai gras care canta o melodie cand il apesi pe burtica, iconite, lantisoare cu cruciulite, artificii, agenda cu ceas, uff  si nu imi mai aduc aminte, din cauza ca obiectele sunt multe si mici si costa in jur de 3 lei bucata. cersetorii isi vand infirmitatile ca pe niste lucruri de mare pret si chiar castiga in batalia cu micii comercianti, asta daca am putea spune ca exista intre ei o reala lupta sau este doar o intelegere tacita. in compartimentul in care am calatorit s-au cumparat niste mosi craciuni si s-au donat bani pentru  cersetori.  fain mi s-a parut ca nimeni nu a scos  un leu din buzunar pentru a cumpara un suc, o apa sau o cafea de la personalul vagonului restaurant, doi baieti tineri care plimbau un carucior elegant. oare chiar avem nevoie de vagon restaurant, de servire impecabila sau mai bine am cere legalizarea comertului cu „cadouri” de tren ?!

functionarul de la coada maturii

ziua 13, in care renunt la lucruri. la studii, la un card pe care nu l-am mai folosit de un an. o zi plina de realizari, de altfel 🙂 ce frumos este la ing, ca la bcr-erste, m-am lamurit in urma cu ceva timp. aveam un card pe care l-am utilizat odata, sau de doua ori, dupa care l-am tinut in portofel pe post de obiect decorativ. asta m-a costat, dupa un an, suma de 40 de lei, din cauza ca ing-ul a decis sa introduca niscaiva comisioane. surprinzator – plicul minunat in care notificau clientii cretini ca le iau bani daca tin carduri pe post de bibelouri nu a ajuns la destinatie. nu acelasi lucru pot spune despre o alta corespondenta in care ma anuntau ca ma cheama la tribunal daca nu vin sa le dau partea leului. ok. s-a facut. ma deplasez pana la ing cu cardul, plicul si banii. dar, surpriza. nu pot achita acolo, din cauza ca nu au casierie. ar fi o varianta sa introduc banii pe card, dar greseala mea – recunosc – nu mai stiu pinul. doamna de la ghiseu face parte din categoria functionarilor pe care ii indragesc in mod special. nu pentru ca nu stie sa zambeasca, ci din cauza ca nu imi ofera nicio alternativa. ii spun ca nu imi amintesc codul pin, caci nu am folosit cardul de un an. ok spune domnisoara. atunci sa trecem cardul prin cititor si sa ne amintim pinul. corect, nu? m-am uitat zambind la dansa … ce poezie! si am intrebat-o daca vrea sa fac combinatii de cifre, una luate cate n, deoarece nu am nici cea mai vaga idee ce era in pinul ala. dar poate ne amintim.. da, iata cum functionarul vrea sa iti fie aproape, sa iti sape in santurile adanci ale memoriei, sa socoteasca alaturi de tine. ma rog, nu stiu daca am convins-o ca oamenii nu tin minte toate codurile de securitate pe care le-au folosit vreodata, cert e ca mi-a taiat cardul cu forfecuta si m-a trimis la sediul central sa achit datoria. fara nicio legatura intre un functionar si un maturator de strada, dupa povestea cu cardul am cautat o strada. si am intrebat primul om care mi-a picat in cale. m-a indrumat bine, dar am ajuns la o intersectie. unde era un alt maturator – care muncea, nu statea pe margine, nu servea bere, nu fuma, nu se lua de d-re pe strada – mi-a raspuns ca tocmai am ajuns 🙂 si ca trebuie numai sa fac dreapta si apoi dreapta. acolo domnita, gasiti gradinita. nu l-am intrebat de nicio gradinita, dar a fost atat de explicit, atat de calm, atat de precis, incat am stat mult si m-am gandit ce scoala a terminat de a ajuns in strada ..  respect ..